Bilanț îngrijorător. Coaliția condusă de SUA a ucis peste 1.600 de civili în 2017 în orașul sirian Raqqa

Bilanț îngrijorător. Coaliția condusă de SUA a ucis peste 1.600 de civili în 2017 în orașul sirian Raqqa
Publicat: 25/04/2019, 16:58

Amnesty și Airwars, un grup cu sediul la Londra înființat în 2014, care au monitorizat impactul campaniei coaliției conduse de Statele Unite împotriva rețelei Stat Islamic, au petrecut 18 luni în Siria în căutarea civililor morți în urma confruntărilor dintre cele două tabere, inclusiv două luni în Raqqa, au transmis aceștia.

„Constatările noastre după toate acestea sunt că ofensiva militară a coaliției condusă de SUA (forțele americane, britanice și franceze) a provocat direct peste 1600 de decese în rândul civililor în Raqqa”, au afirmat reprezentanții celor două grupuri umanitare.

Ei au declarat că toate cazurile pe care le-au documentat probabil au constituit încălcări ale legilor umanitare internaționale și au cerut membrilor coaliției să creeze un fond pentru a recompensa victimele și familiile lor.

Coaliția a afirmat anterior că are mare grijă să evite victimele civile și că investighează acuzațiile potrivit cărora ar fi făcut acest lucru.

Gruparea Stat Islamic a cucerit Raqqa la începutul anului 2014, în timpul ofensivei din Siria și Irak, în care a autoproclamat un califat, caracterizat prin executarea rapidă a adversarilor. Uciderea în masă și înrobirea minorităților a fost descrisă drept genocid de către Națiunile Unite.

Grupul, care a controlat o treime din Siria și Irak în 2014, a fost condus de pe întreg teritoriul pe care îl controla prin campanii militare desfășurate de o serie de inamici, inclusiv guvernele siriene și irakiene, Statele Unite, aliații săi europeni și rivalii lor Rusia și Iran.

A fost învinsă de luptătorii susținuți de SUA în ultima fortăreață siriană în acest an. În ciuda faptului că nu mai controlează teritoriul, este încă văzută ca o amenințare teroristă in întreaga lume.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal